GEORGIANA-ANA TĂTAR

COLABORATOR

Domeniul său de competență acoperă drept civil, drepturi de autor și de proprietate intelectuală și litigiile.

Specializare

Domeniul în care Georgiana acordă cu pasiune asistență și consultanță este proprietatea intelectuală. Gestionează proiecte din domeniul cinematografiei și producției muzicale, implicându-se în redactare de contracte de producție și co-producție de film și muzică, analize chain-of-title/ referitoare la continuitatea titlurilor de proprietate, cesiuni de drepturi de autor, distribuție film. De asemenea, oferă consultanță în legătură cu aspectele juridice legate de contracte, drepturi, reglementări, tranzacții, finanțări și asigurări pentru proiectele TV și cinematografice.

Experiență

Dreptul muncii este un alt domeniu în care excelează. Fie că este vorba de redactarea politicilor interne, aplicarea prevederilor de protecția datelor cu caracter personal și confidențialitate, chestiuni legate de contracte de muncă și drepturi salariale, sau reprezentare în instanță pentru clienți persoane fizice, societăți sau sindicate, Georgiana este un avocat care oferă clienților sfaturi pragmatice, raționale și care s-a remarcat prin dedicarea cu care își pregătește cazurile.

Georgiana acordă asistență și reprezentare în instanță în chestiuni ce țin de drept civil, sindicate, cadastru și publicitate imobiliară, dar și consultanță în domeniul asigurărilor ce implică un element de extraneitate.

Carieră

Georgiana a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universității din București în anul 2014 și un Master de Carieră Judiciară la aceeași instituție de învățământ în anul 2015.

Personal

Pasionată de muzica rock, lectură și excursii la munte, Georgiana încearcă să își dedice cât mai mult timp posibil călătoriilor și drumețiilor.